Cât îi costă pe clujeni gazul consumat de flacăra veșnică sau arborii doborâți de Primărie?

În secțiunea „Plăți” de pe site-ul e-primariaclujnapoca.ro găsim informații ce pot fi definite drept bizarerii. Vă dăm câteva exemple din ultima lună:

Pentru „consum gaz flacără veșnică”, Primăria Cluj-Napoca a plătit în 31 mai 2021 suma de 804,98 lei către E-On Energie România SA. În 7 mai a mai achitat o factură de gaz pentru flacăra veșnică, în valoare de 723 lei.

Pentru „doborit arbori sist alpinism utilital”, municipalitatea a achitat 64 087 lei către NICA GREEN SOLUTIONS SRL, în 3 iunie 2021.

În 31 mai, Primăria a cumpărat spray lacrimogen de la ALEXANDER CRIS GEO, cu suma de 11 067 lei.

Pentru o schelă metalică de fațadă de 800 mp, Primăria a plătit în 27 mai către SCHELE TECH SRL suma de 13 8471 lei.

Întreținerea igienei în veceurile publice, realizată de RADP, a costat Primăria 97 201 lei, plată realizată în 20 mai.

Pentru „consum apă parking Hașdeu”, Primăria a plătit 2005 lei către Compania de Apă Someș SA, în 20 mai, cu toate că parkingul nu a fost încă inaugurat.

Consumul de apă rece în cimitire a costat municipalitatea doar 518 lei, factură plătită tot în 20 mai.

Serviciile de săpat gropi, în luna aprilie, de către RADP, au fost însă mai scumpe: 90 567 lei.

RADP a păzit cimitirele în aprilie contra sumei de 423 840 de lei. Scump, pentru cât de vandalizate sunt locurile de veci.

Și câinii întreținuți și tratați în luna aprilie de către RADP au costat mult. Suma totală facturată în 17 mai: 131 635 lei.

Adauga comentariu