Depourile de tramvaie și troleibuze, mai bătrâne decât Avram Iancu. Boc vrea să cheltuie 300 milioane euro pentru metrou – FOTO & VIDEO

Depourile Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca au rămas împietrite în anii regimului comunist. Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele moderne trag la capăt de linie în secții învechite, împrejmuite cu garduri degradate. Nimic nu s-a schimbat în ultimii 30 de ani, în afara flotei de mijloace de transport în comun. Conducerea Primăriei nu ratează nicio ocazie să spună public că s-au investit bani mulți în transportul public, dar primarul Emil Boc nu a spus nimic niciodată despre depourile relicve ale vremurilor de tristă amintire.

O echipă Ziar de Cluj și NCN a vizitat, astăzi, depourile CTP Cluj-Napoca din oraș. Cel mai rău arată cele de pe bulevardul Muncii (secția de tramvaie) și din Mănăștur-Bucium. În ambele, apar utilaje vechi de cel puțin 50 de ani, imobile și chioșcuri la fel de bătrâne, iar asfaltul este degradat.

În curtea depoului de pe bulevardul Muncii sunt depozitate materiale de tot felul de la stâlpi din beton până la mormane de fier vechi care par mai bătrâne decât Avram Iancu. 

În Mănăștur-Bucium, pe pereții atelierului de reparații sunt sprijinite resturi de mobilier, utilaje și câte și mai câte. Gheretele din curte au însă geamuri termopan. Ar mai fi lipsit niște antene de satelit să se ițească pe geam, ca să completeze mizeria.

În Gheorgheni, gardul din beton care împrejmuiește depoul amintește de o închisoare. Lipsește doar sârma ghimpată. Înăuntru, apar o fântână și niște turnuri a căror utilitate cu greu poate fi descrisă.

Conducerea CTP Cluj-Napoca spune că urmează să intre în modernizare două depouri – tocmai cele care arată cel mai rău.

“Lucrăm pentru modernizarea depourilor pe fonduri europene. Este vorba despre un proiect de aproximativ 10 milioane euro, dar nu aș vrea să mă pronunț exact până când nu se ia o decizie. Acum se face studiul de fezabilitate, se lucrează și la proiect. Ceea ce este important e că mizăm pe obținerea de fonduri europene pentru modernizarea depoului de tramvaie de pe bulevardul Muncii și cel de la tunelul Mănăștur-Bucium”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Liviu Neag, directorul CTP Cluj-Napoca.

În tot acest timp, conducerea Primăriei Cluj-Napoca vrea să investească 300 milioane euro în metrou. Această sumă o va primi prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după cum a anunțat recent ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Suma preconizată inițial pentru a fi primită prin program era de 900 de milioane de euro. Investiția totală pentru realizarea metroului din Cluj-Napoca se ridică la 1,5 miliarde de euro.

Adauga comentariu