După o poveste de dragoste fulgerătoare, Liviu Guță s-a mutat la Cluj pentru soția sa, Roxana: „Suntem cei mai fericiți pământeni!”

După o poveste de dragoste fulgerătoare, celebrul Liviu Guță s-a mutat la Cluj. Mai precis, în Florești, unde, alături de soția sa, Roxana, trăiește o poveste pasională, cu o intensitate a sentimentelor demnă de piesele sale.

„Suntem cei mai fericiți pământeni!”, exclamă cei doi îndrăgostiți care au impresia că se cunosc de când lumea, căsătorindu-se după doar două săptămâni de la prima întâlnire.

Ziar de Cluj s-a întâlnit cu Liviu și cu Roxana Mititelu la singura terasă din Piața Unirii rămasă deschisă astăzi, 11 noiembrie. În compania manelistului, timpul zboară, iar frigul nu se mai simte, fiindcă Liviu nu e un „manelist”, la modul peiorativ, ci un artist în muzică și în viață.

Cu căldură, modestie, tact, serios în dragoste, dar glumeț la vorbă, Liviu ne-a spus povestea vieții sale, una care s-a împletit armonios, din ianuarie 2020, cu a Roxanei, de care acum este nedespărțit.

De la Liviu Mititelu la Liviu Guță

Liviu Mititelu s-a născut în Brașov, într-o familie în care nu cânta nimeni.

„Maică-mea a încercat să cânte când era adolescentă, dar părinții ei nu au lăsat-o”, povestește artistul, care, în copilărie, cânta piese de-ale lui Elvis și Michael Jackson:

„Nu cântam manele, eram cu altă muzică și am tot cântat prin casă până mi s-a format vocea. Am o ureche muzicală foarte bună și prin '98 am ajuns la Bursa Muzicanților la Postăvaru, în Brașov.

M-am dus cu gândul să cânt ce cântam eu, nicidecum manele și acolo, evident, m-am întâlnit cu niște băieți care cântau genul acesta”, își amintește Liviu.

Înainte de a debuta în muzică, Liviu Mititelu a lucrat la un service auto:

„Dădeam o cheie la mână, mai căram tava de ulei, nu eram mecanic. Și un băiat mi-a propus manele, nu eram fan manele, nu îmi plăceau, i-am zis: «Du-te, bă, de aici, cu manelele tale!»”

Pentru început însă, Liviu a învățat două manele, să își încerce norocul, să cânte, pentru a face bani mai repede:

„Făceam într-o oră din cântat, cât făceam într-o lună la service. Asta se asculta, asta cereau la nunți – manele, populară. Ori, eu cântam doar rock, RnB, pop, jazz, orice altceva, dar nu manele!

Am învățat două melodii și m-am dus seara la un local în Brașov și mi-a dat unul la o dedicație 50 de lei, bani pe care îi făceam la service într-o săptămână. În seara aceea am făcut vreo 5 milioane, banii mei, la prima abatere”, glumește cântărețul.

Motivat de acea primă seară, Liviu Mititelu a învățat două albume și așa a început să cânte manele:

„Am făcut-o și o fac cu drag, 99% din populația României ascultă manele, 1% nu recunosc!”

Liviu cântă toate genurile muzicale, dar este cunoscut pentru manele pentru că asta a cântat mai mult, mai des, asta i s-a cerut.

În 2001, a devenit celebru cu piesa „4 nopți și 4 zile”, iar, mai apoi, cu „De ce mă minți”, piesă pentru care a scos recent și un remake, cu Theo Rose și What's UP. Încărcată pe YouTube în 26 septembrie, piesa are deja peste 4 milioane de vizualizări.

Pentru piesa „De ce mă minți”, interpretată cu Daniela Gyorfi, Liviu a fost premiat cu discul de aur și de platină. Albumul „De ce mă minți” a avut peste un milion de exemplare vândute, în 2004 Liviu Guță și Daniela Gyorfi câștigând premiul pentru cel mai vândut album.

Numele de „Guță” i l-a pus un producător, Nicu de la Plenița, la care a scos piesa „4 nopți și 4 zile”:

„Semănam foarte mult, ei nu știau că eu imit foarte multe voci. De mic copil cântam ca Michael, ca Elvis.

El a vrut de fapt să îmi pună Nicu Guță, nici măcar numele meu, Liviu, să inducă lumea în eroare că aș fi copilul lui Guță. Dar nu aveam nicio asemănare în acest sens, nici măcar facială, și i-am zis: «Măcar pune-mi numele Liviu!»

Nicolae Guță a apărut la B1 TV, au fost scandalurile din 2004 din cauza dușmăniilor, din cauza vocii, Guță contra Guță. E cam dureros pentru unii, la un moment dat, când vezi că «elevul» întrece profesorul, originalul!”, constată artistul.

Devenit un cântăreț de succes, sub numele de Liviu Guță, solistul nu a mai avut nevoie de un alt job, muzica devenind principala sa preocupare:

„Foarte mulți oameni văd că un solist câștigă bani foarte ușor, dar nu este așa. Este foarte greu, noi cântăm câte 14-15 ore live, la o nuntă, noi ăștia care cântăm live. Ajungi acasă cu picioarele umflate, obosit, te doare locul unde a fost ficatul.

Am o carieră de 23 de ani deja și nu cred că mai am ce să mai văd! Pe Dumnezeu vreau să îl mai văd, în rest…

Am cântat pentru toate genurile de oameni, nu am avut niciodată probleme cu lumea, cel mai mult contează corectitudinea, punctualitatea față de publicul tău și respectul în primul rând, pentru că oamenii m-au făcut mare!

Acum au apărut foarte mulți «cântători» care nu au nicio treabă cu muzica, unii nici cu limba română și eu sunt contra non-valorilor.”

Liviu Guță este unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de manele din România. Pandemia însă a însemnat și pentru el  „moartea” profesională. Una, însă, care presupune și o înviere:

„Eu nici nu știu câți ani am, dacă anul acesta nu a existat! Practic, am 41, dar am de fapt 40, că anul acesta nu a mai contat, anul acesta am fost în comă, am fost mort. Am murit, sper ca anul viitor să mă trezesc, să învii din morți!

Profesional s-a terminat șmecheria, uită-te în jurul tău și îți dai seama! Ne-a afectat pe toți pandemia asta! YouTube-ul ne-a ajutat, drepturile de autor, dar trăim în România și nu suntem plătiți la valoarea noastră. Afară ești rege, aici…

Am avut programate foarte multe cântări, s-au anulat, am avut pierderi foarte mari anul acesta, dar cred că se va termina în curând și lucrurile vor reveni la normal! Nu mor caii când vor câinii!”, conchide artistul.

Pandemia nu a venit pentru Liviu Guță numai cu pierderi. Nu a avut noroc la bani în 2020, dar a avut, în schimb, mare noroc în dragoste! A cunoscut-o pe actuala sa soție, Roxana Maria, de care s-a îndrăgostit fulgerător, ca în filme!

O poveste de dragoste aparte

Roxana, soția lui Liviu Mititelu, este clujeancă get-beget, mănăștureancă, născută probabil la Stanca:

„M-am născut în Cluj, nu știu la ce spital”, glumește tânăra. „Am stat în Zorilor până la 11 ani, după care ne-am mutat în Mănăștur, unde am stat până la 26 de ani, când am cumpărat un apartament în Florești.”

Roxana nu a avut nicio legătură cu muzica până să-și cunoască soțul, pe care îl știa ca solist, însă căruia nu i-a fost vreodată fană. Este absolventă de Drept, are un masterat în Drept Penal și în Criminalistică și a lucrat până acum în domeniul studiilor.

O viață normală, care s-a schimbat însă brusc, într-o zi de ianuarie, în care tânăra a ajuns acasă, de la muncă, mai repede:

„Trebuia să merg la cosmetică și am pornit și eu televizorul, să fie puțină gălăgie în casă, până mă pregăteam. Și am auzit o voce masculină la o emisiune, lăudându-se că a gătit roșii umplute cu ou.

Eu fiind pasionată de bucătărie, mă întrebam ce mâncare e aia, cine mănâncă așa ceva și cum să fii atât de fericit că ai gătit felul acela de mâncare!? Și mi-am zis, în gândul meu: săracul, hai să îi dau un mesaj, să îi zic să îmi scrie când vrea să gătească, să îi dau niște rețete, să mănânce și el ceva comestibil!”

Roxana nu știa nimic despre viața lui Liviu, nu îi cunoștea nici măcar numele de familie, așa că i-a scris un mesaj pe pagina de Facebook de artist:

„Am zis că, dacă îl citește, bine, dacă nu, la revedere! La scurt timp după ce i-am trimis mesajul, am primit răspuns cu: «Mulțumesc! Te voi contacta.» După aproximativ 5 minute am primit o cerere de prietenie de pe pagina lui personală de Facebook.”

Roxana i-a acceptat lui Liviu prietenia virtuală, iar acesta i-a lăsat și numărul de telefon.

„I-am spus că ne auzim pe WhatsApp pentru că mă vedea lumea online și îmi cerea dedicații”, explică artistul.

Roxana însă nu i-a scris pe WhatsApp, dar cei doi au continuat să discute pe Messenger. Au vorbit luni și marți, iar miercuri Liviu a venit de la București la Cluj.

„Am stabilit să ne vedem la o cafea, după care el își continua drumul spre Bistrița, pentru că avea acolo o cântare, un botez.

Eu pe la ora 14 am mers la o biserică, la 50 de km de Cluj. Am pornit spre biserică, între timp am primit un mesaj de la el, spunându-mi că ajunge în maximum două ore la Cluj. Eu i-am spus că ne vedem mai târziu, pentru că sunt plecată din localitate și mă întorc în jurul orei 18. Ajungând acolo, nu aveam semnal, el îmi trimitea mesaje, nu îi puteam răspunde, își dădea filme… Pe la ora 19 am ieșit să caut semnal, să mă scuz că nu am, să nu creadă că mi-am bătut joc. I-am scris că mai durează aproximativ o oră, pe la 9 am plecat spre casă și am mers să ne întâlnim”, povestește Roxana.

Întâlnirea dintre cei doi a fost una ca în filme, întreaga lor relație, din acel moment, fiind una ieșită din comun, aparte. Ajunsă la întâlnire, Roxana a parcat la două mașini distanță de mașina lui Liviu, pe care nu o știa. L-a sunat, au coborât amândoi din mașină și s-au luat în brațe, ca și cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna.

„A fost o scânteie! Și nu a dispărut!”, exclamă Liviu.

După îmbrățișarea electrizantă, cei doi au mâncat la restaurantul unde, la scurt timp după, au făcut și petrecerea de după cununia civilă.

De la prima întâlnire, Roxana a plecat acasă, iar Liviu s-a cazat la hotel, în speranța că a doua zi Roxana va merge cu el la Bistrița la botez.

„În prima fază, nu am acceptat să merg cu el, am schimbat mesaje până pe la 2 noaptea, după care dimineața m-am trezit și am văzut mesaj: «Bună dimineața! Să îmi lași adresa să vin după tine și să îți faci bagajul, că plecăm la Bistrița!»

Am rămas uimită văzând mesajul, îmi doream să merg, dar, în același timp, aveam niște obligații profesionale de îndeplinit și îmi era greu. Dar, îmi doream, le-am rezolvat. La insistențele lui, am acceptat să îl însoțesc, mi-am pus câteva schimburi și am mers spre Bistrița.

Am ajuns la hotel, ne-am cazat și seara era petrecerea. Mie îmi era cumva să apar cu el acolo, inițial am vrut să rămân în camera de hotel și el să meargă singur pentru că nu știam cum va decurge relația, nu știam ce se va întâmpla, poate nu o să funcționeze. Nu mă gândeam că o să fie o aventură, dar nici nu te gândești că după două săptămâni te și căsătorești, cum am făcut noi!”, povestește Roxana.

Cei doi au mers împreună la botez, iar la întrebarea Roxanei, în ce calitate îl însoțește, Liviu i-a răspuns că în cea de soție. Roxana a luat în glumă acest răspuns, însă Liviu a avut sentimente serioase din prima clipă:

„Noi am avut o scânteie, zici că ne cunoaștem de o viață și că am făcut o pauză înainte de a ne întâlni! Eu din prima zi i-am spus că o iubesc, o simțeam!”, se destăinuie artistul, care iubește precum cântă: cu pasiune!

De la Bistrița, cei doi au mers împreună și la un concert de caritate pentru o fetiță bolnavă, iar mai apoi au plecat la București, de unde Liviu avea zbor spre Milano, Roxana rămânând la el acasă.

„Sâmbătă dimineața l-am condus la aeroport, m-am întors în apartamentul unde locuia, i-am făcut curățenie generală, am fost la cumpărături, am mai făcut schimbări, după care duminică dimineața am mers după el la aeroport.

L-am așteptat super emoționată, parcă ar fi fost prima întâlnire, m-au cuprins emoțiile pentru că a fost un amalgam de sentimente.

M-am trezit peste noapte singură într-o casă, într-un alt oraș, de parcă aș fi dormit și m-am trezit în altă dimensiune.”

De la București, cei doi au plecat în Brașov, la sora lui Liviu, apoi în Poiană. Înainte de a pleca în Poiană, Liviu s-a dus cu Manole, cumnatul său, să îi ia Roxanei un inel, pentru a o cere de nevastă. De flori a uitat, așa că le-a comandat ulterior, cu taxiul, din Brașov. Prefăcându-se că filmează pentru un vlog, Liviu a surprins-o pe Roxana:

„M-am dus la bar, mi-a dat barmanița inelul și florile și am cerut-o. Nu m-am pus în genunchi că am avut atâtea emoții, era și un scaun în față! Am cerut-o, a început să plângă, a zis «Da!» în lacrimi, din inimă, că am simțit-o!”

După o noapte de distracție în Poiana Brașov, dorul de cățelușa ei a chemat-o pe Roxana la Cluj. Liviu avea doar hainele de pe el, dar de dragul iubitei sale, a însoțit-o. A doua zi, și-a luat bilet de avion spre București, unde a stat doar trei ore, cât și-a făcut bagajele, și s-a întors, tot cu avionul, la Cluj.

„Între timp, eu mi-am rezolvat obligațiile profesionale, mi-am pus toate la punct, să las totul în ordine, pentru că știam că urmează să călătorim.

Am rămas câteva zile la Cluj, după care ne-am dus la un eveniment la care cânta el, am trecut pe la București să își ia el restul bagajelor, și, în concluzie, s-a mutat de tot la Cluj!”, povestește Roxana.

Cei doi s-au mutat la Florești, pentru că acolo avea Roxana apartamentul. Însă proaspătul cuplu intenționează să își construiască o casă în zona Făget.

„Nu mi-a fost ușor să fac pasul acesta, dar l-am făcut din toată inima pentru ea! Având în vedere că eu deocamdată nu cunosc pe nimeni aici, nu este ușor să te muți dintr-un oraș în altul, dar iubirea e mare!

Clujul este diferit față de orice alt oraș în care am stat 2-3 zile, aici e altă lume, cu bun-simț! Nu pot să contest faptul că în București, în Brașov sau în alte orașe sunt oameni cu bun-simț, dar aici sunt toți, e altceva!

E un oraș curat și un primar pe cinste, îl simpatizez foarte mult pe primarul Clujului, Clujul arată chiar ca un oraș european! Ne-am întâlnit cu Emil Boc la foarte multe emisiuni, e un om care nu are rețineri dacă se întâlnește cu un cântăreț! Chiar dacă are o statură mică, este un om mare!”, exclamă Liviu.

După ce Liviu Guță a revenit la Cluj cu Roxana, cei doi și-au și făcut actele pentru căsătorie.

„Roxana s-a căsătorit cu mine din dragoste, nu pentru că sunt Liviu Guță!”, consideră artistul.

La două săptămâni după ce s-au cunoscut, Liviu și Roxana s-au căsătorit. Urmau să facă nunta în vară, pe 10 iulie, însă au amânat-o, din cauza pandemiei, pentru 16 iulie, anul viitor.

De ce s-au căsătorit atât de repede?

„Așa am simțit pur și simplu, căsătoria parcă cumva te leagă, dar te leagă frumos de un om”, spune Roxana.

„Nu ne leagă o căsătorie, niște acte, doar că am făcut cum se face tradițional. Lucrurile pe care le vom face împreună le vom face din suflet, ne dorim un copil, deocamdată avem un copil, un cățel, o fetiță, Hera.

Pentru noi cel mai mult contează că ne înțelegem foarte bine, cu mici excepții, că soția mea e foarte harnică și are o manie de a face curățenie non-stop și trebuie să îmi schimb papucii, alții când intru în baie, alții în balcon. Atâta ne certăm, ne contrazicem, în rest, din punctul meu de vedere, suntem cei mai fericiți pământeni și compatibili!”, se destăinuie Liviu.

Compatibilitatea dintre cei doi se manifestă nu doar în planul iubirii, ci și în cel profesional.

„Povestea noastră de dragoste uneori este scrisă prin melodiile mele, compuse de chiar soția mea care are un dar de a face niște texte foarte gramaticale și cu transmitere. Avem «Alinarea mea de suflet», pe care ea a făcut-o”, povestește Liviu.

Roxana a mai compus versuri în trecut, însă doar pentru revista școlii, în generală și în liceu. Tânărul cuplu are acum multe proiecte împreună:

„Pe pandemia asta am făcut o grămadă de melodii, am filmat o grămadă de melodii, am studio în casă, timpul mi-l petrec acum la calculator cu soția mea, pentru că suntem în casă amândoi.

Este foarte important ca, într-o relație, soția ta să fie lângă tine, trup și suflet! În primul rând mă ajută în carieră și mă iubește mult, are grijă de mine!”, conchide artistul Liviu Guță, care trăiește în prezent o pasională poveste de dragoste, ca în piesele sale.

Adauga comentariu