Evacuarea forțată a romilor continuă. Eparhia Reformată din Ardeal a apelat la structurile de forță VIDEO

Reprezentanții instituțiilor de forță ale statului au descins pe o stradă din Cluj-Napoca pentru încă o evacuare forțată. Douăzeci și cinci de persoane, dintre care 10 minori, 3 persoane cu handicap și o persoană operată pe inimă au fost evacuate în această dimineață, la ora 10.00, dintr-un imobil de pe strada Vlad Țepeș din Cluj-Napoca. La fața locului au fost prezente doar instituțiile de forță ale statului: un executor judecătoresc, reprezentanți ai Jandarmeriei și Poliției. Odată în plus, cazul familiilor evacuate a demonstrat lipsa totală de colaborare dintre instituții. Nici un reprezentant al Direcției de Asistență Socială și Medicală din subordinea Primăriei Cluj-Napoca nu a participat la evacuarea forțată, iar acest caz a relevat modul în care fiecare instituție operează pe cont propriu. 

Iată cum apreciază situația Letiția Mărincuș, una dintre femeile evacuate, a cărei familie, constituită din 7 membri, va rămâne pe stradă. Letiția Mărincuș este operată pe inimă și suferă de afecțiuni multiple, însă cu toate acestea, chiar în cazul unei evacuări forțate, pe strada Vlad Țepeș din Cluj-Napoca nu au fost prezenți nici unul dintre angajații  DASM Cluj sau măcar o ambulanță.

Letiția Mărincuș, la ai săi 64 de ani, a susținut că nu-i mai rămâne nimic de făcut decât să-și dea foc. Din câte susțin familiile scoase în stradă, evacuarea este realizată pe criterii entice:

Rep: „Credeți că sunteți evacuate pentru că sunteți țigancă sau de ce?”

Letiția Mărincuș: „Da, pentru că suntem țigani, da. Nu ne primește nicări. Cine să ne mai ajute, nu ne-a ajutat 20 de ani Primăria?! Douăzeci de ani am tot făcut hârtii. Și aici am locuit fără curent, fără apă, fără nimic. Douăzeci de ani am stat fără curent.

Mă duc afară și iau benzină și dau pe mine. În situația asta sunt. Acoalea mi-am pus benzină, jos, și țâp benzină pe mine și-mi dau foc. Și ard. De aia am trimis copiii, să nu mă vadă ce fac”. 

Rep: „Ce ați obținut de la Primărie în toți acești ani? Ce vi se răspundea?”

L. M.: ”Nimic. Mergeam la domnul Boc, mergeam la doamna directoare…acum știe situația mea. Apoi, zice, „așteaptă, așteaptă, că vei primi”. Ce-am primit? Mă scoate afară?” 

Familia Mărincuș a fost anunțată cu două săptămâni în urmă că urmează să fie evacuată.

Clădirea a fost retrocedată Bisericii Reformate din Someșeni printr-o hotărâre judecătorească în 2013. Vreme de 5 ani, familiile de romi de pe strada Vlad Țepeș s-au adresat în repetate rânduri Primăriei Cluj-Napoca. 

Rep: „În acești cinci ani nu ați reușit să vă găsiți niciunde locuință?”

L.M: „Tot am umblat pe la Primărie, Și așteptam pe domnul Boc și vine Boc și zice către noi: „Îți iau situația. Stai liniștită. Stai liniștită că-ți iau situația”. Bine, domnule Boc, am încredere în dumneata. Iată ce încredere am avut, că ne scoate în stradă”. 

Eniko Vincze, profesor universitar și activitst „Căși Sociale Acum”, apreciază că familiile evacuate sunt lipsite de orice alternativă. Iar Primăria Cluj-Napoca și Consiliul local nu le-au oferit nici o altă posibilitate familiilor marginalizate:

„Este un imobil retrocedat Eparhiei Reformate, care a câștigat procesul de revendicare. În 2013 avem o hotărâre judecătorească în acest sens. Ceea ce a respectat Biserica Reformată este că i-a lăsat pe foștii chiriași 5 ani să mai locuiască aici.

În acei 5 ani, noi susținem că Primăria municipiului Cluj-Napoca și Consiliul local trebuiau să găsească soluții alternative pentru că sunt chiriași din foste clădiri din proprietatea de stat.

Și în acest sens, oamenii au aceste drepturi și administrația publică locală are această obligație. 

În plus, este vorba de cca 25 de persoane din care, după câte știu, 10 sunt minori. Avem legea privind drepturile copilului, care spune că dacă familia nu are locuință și alte elemente necesare unei vieți decente, statul este obligat, deci se folosește acest termen – „obligat” – să susțină familia în privința accesului la o locuință”, a declarat Eniko Vincze. 

În urma solicitărilor venite din partea mass-mediei și ai activiștilor „Căși Sociale Acum”, prezenți la evacuare, executorul judecătoresc a luat legătura cu DASM Cluj, pentru a clarifica situația familiilor scoase în stradă.

De la celălalt capăt al firului, reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Medicală au susținut că sunt disponibile doar 2 locuri la adăpostul Centrului Social de Urgență a Primăriei Cluj-Napoca (str. Dragoș Vodă) și alte câteva locuri pe strada Sobarilor nr 29, la un alt centru de găzduire a persoanelor fără locuință.

Vreme de peste o oră, nici un reprezentant al DASM Cluj-Napoca nu s-a prezentat pe strada Vlad Țepeș nr 7 pentru a clarifica situația familiilor scoase în stradă. Oricum, tema locuințelor sociale urmează să fie dezbătută în cadrul ședinței Consiliului local de astăzi. 

Contactat de către Ziar de Cluj, directorul DASM Cluj, Aurel Mocanu a susținut că situația familiilor evacuate de pe strada Vlad Țepeș nr 7 a fost clarificată încă de ieri, fiind găsite și soluțiile de găzduire temporară. 

CITEȘTE ȘIEparhia Reformată din Ardeal scoate în stradă 10 copii și 3 persoane cu handicap. Primăria vede ce se întâmplă?

Uimitor, persoanele scoase în stradă nu aveau cunoștință de măsurile luate de către Direcția de Asistență Medicală și Socială din subordinea Primăriei Cluj-Napoca. Aceștia s-au trezit la poartă doar cu jandarmii și un executor judecătoresc.

CITEȘTE ȘI: VIDEO O familie cu 3 copii a fost evacuată de Primăria Cluj-Napoca, după ce vreme de 22 de ani nu a vrut să știe că un imobil este ocupat abuziv
 

 

Adauga comentariu