A fost lansată licitația pentru PUZ BORHANCI: „Astăzi am semnat procedura publică pentru un cartier extrem de important al Clujului”

Autoritățile anunță demararea licitației pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal din colonia Borhanci. Întrucât administrația locală nu a reușit să facă din această zonă un cartier al tinerilor, reprezentanții Primăriei s-au ambiționat și susțin că vor realiza un hub educațional în Borhanci, cu o unitate medicală „de elită”, dar și cu spații generoase de joacă, cu școală, creșă și grădiniță.

„Astăzi am semnat procedura publică, licitația pentru realizarea PUZ-ului Borhanci. 

Cu tot ce înseamnă școală, unitate medicală de elită pentru Institutul Oncologic, parc, hub educațional pentru un cartier extrem de important al Clujului. 

Deci, lucrurile au plecat la drum.

Aștept să semnez contractul după epuizarea termenului legal de contestații, ca acel PUZ cu toate detaliile tehnice să fie realizat”, a declarat primarul Emil Boc în cadrul ședinței de Consiliu local de miercuri. 

CITEȘTE ȘI: Un nou ansamblu de locuințe colective în Borhanci

Potrivit autorităților, în Borhanci ar urma să fie construit un hub educaţional - şcoală, grădiniţă, creşă, parc - pe o suprafață de cca 75 de ha, pe locul în care a fost promis în alte campanii electorale Cartierul Tineretului.

Deocamdată, PARCUL din Borhanci arată cam așa 

În toamna anului 2015 primarul Emil Boc anunța realizarea unui cartier: un cartier întins pe o suprafață de 80 ha cu parcele de case pentru tineri.

Acum, Borhanciul va deveni hub educațional. 

„Suntem în pregătirea proiectului, în 2021 vom reveni cu etapele de implementare. 

Orizontul este 2026, odată cu funcţionarea centurii metropolitane. 

E posibil să fie şi investitori care să vrea să pună umărul la acest proiect. 

Până la finalizarea centurii metropolitane, construcţiile în Borhanci sunt sistate", declara edilul Emil Boc în şedinţa de Consiliu local din decembrie 2020. 

CITEȘTE ȘI: Colonia BORHANCI se transformă în zonă verde: „Un PARC pe o suprafață de 75 de hectare”

CITEȘTE ȘIBoc abia a lansat licitaţia pentru un studiu de fezabilitate şi presa de facturier deja anunţă: "Şcoală publică, primară şi gimnazială, în Bună Ziua"!

 

Adauga comentariu