Nu e de mirare că nu suntem Capitală Culturală Europeană! Untold se desfășoară fizic, iar festivalul internațional de teatru al TNC online

Untold s-a desfășurat fizic anul acesta, la Cluj-Napoca, în buricul târgului, în intervalul 9-12 septembrie. Recent, organizatorii Untold au anunțat că, în 2022, festivalul va avea loc în perioada 4-7 august. Și, dacă voință politică va fi, și Untold va fi, în format fizic, evident, nu online!

În același oraș, care avea nu demult veleități de Capitală Culturală Europeană, un festival internațional consacrat și important de teatru, organizat de Teatrul Național Cluj, una dintre puținele instituții culturale veritabile din municipiu, se desfășoară online. Și nu vorbim despre o simplă ediție, ci de una aniversară, ediția care împlinește un deceniu.

Cluj-Napoca a pierdut titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în faţa municipiului Timişoara pe bună dreptate, dacă astfel își tratează adevărata cultură. În perioada 26-28 noiembrie, „Întâlnirile Internaționale de la Cluj” vor fi „Întâlnirile Online de la Cluj”, ca nu cumva invitații și spectatorii să se infecteze reciproc cu artă.

„Întâlnirile Internaționale de la Cluj au fost gândite ca o scenă turnantă a celor mai noi producții din fiecare stagiune, deschisă la 360 de grade către spectatorii clujeni și către invitații din țară și străinătate. Ele s-au afirmat ca un spațiu al cunoașterii, al recunoașterii, al criticii constructive, al plăcerii de a fi spectator, actor și cronicar de teatru, al căutării și al înnodării unor noi legături între artiști și instituții teatrale. S-au conturat astfel noi și ambițioase proiecte culturale, lărgindu-se constant cercul de integrare internațională a Teatrului Național din Cluj-Napoca.

Anul acesta, în timp de pandemie, festivalul Teatrului nostru – Întâlnirile Internaționale de la Cluj – marchează un deceniu de existență. De-a lungul celor zece ani, temele propuse spectatorilor noștri au fost dintre cele mai variate: la prima ediție (2011), ne-am întâlnit cu personalitatea lui Gellu Naum, următorul an a fost rezervat întâlnirilor Est-Vest (2012). Apoi a urmat o întâlnire specială cu marele critic de teatru George Banu (2013), continuată cu Căile libertății (2014), Europa noastră (2015) și În căutarea autorului (2016). Ne-am plimbat și printre Extreme (2017) și Viziuni (2018), iar în 2019 am sărbătorit Împreună Centenarul Teatrului Național clujean.

Revenim acum, după o pauză independentă de voința noastră, între 26-28 noiembrie, cu o Ediție aniversară online, aflată sub semnul Căutării, pe care vă invităm să o urmăriți online: pe platforma Entertix, pe siteul oficial www.teatrulnationalcluj.ro și pe pagina de Facebook a Teatrului”, au transmis reprezentanții Teatrului Național Cluj.

Acesta este orașul în care trăim: doar teatral cult, un festival al ipocriziei cu ștaif.

Adauga comentariu