În Zorilor, două rațe pe arc printre parcări și tomberoane țin loc de „loc de joacă”

Pe strada Trascăului numărul 4, în municipiul cu stele în număr de 5, Primăria a amenajat un așa-zis „loc de joacă” de 2 lei, pe un scuar dintr-o parcare.

Locul de joacă ad-hoc, format din două rațe pe arc, un balansoar auster și un carusel anemic, toate așezate pe un covor de gumă, este amplasat printre mașini, garaje, parcări, lângă cutia metalică infectă ce adăpostește containerele de gunoi și, cireașa de pe tort, lângă un „furnal”.

Acest loc de joacă inedit nu este amplasat de Primărie la periferia orașului, ci chiar în Zorilor, cartier scump, bine văzut, unde locuiește și edilul.

Ce copil nu și-ar dori să locuiască cu familia într-un apartament „de fițe” din Zorilor, să se joace, cât e ziua de lungă, pe această rață, să vadă ușile de la garajele vecinilor, să le respire noxele mașinilor din parcarea care înconjoară locul de distracție, unde Primăria a amplasat și 3 bănci în careu, pentru seniorii cetății, ce își pot astfel supraveghea plozii, să nu îi calce vreun șofer începător, mai puțin priceput în tainele parcării laterale cu locul de joacă?!

E fain la Cluj, în Centru, dar nu și în zonele unde clujenii locuiesc efectiv. Printre blocurile gri nu există nici parcuri, nici locuri de joacă, nici parkinguri. Doar gunoaie și amenajări făcute numai ca să fie bifate, să dea bine în raportările preelectorale.

Adauga comentariu